No products in the cart.

O stare de spirit

De zile bune n-am mai scris vreo fraza. Necuvintele se-nvart prin mine, frazele nerostite nu-si gasesc exprimarea. N-am apetit sa scriu si nici vointa. Privesc pe geam case vechi de paianta, intr-un oras pierdut de munte si-ncerc sa-mi dau seama ce-o fi cu mine. Ascult Cohen si sorb dintr-o ceasca de cafea cu miere. Nu simt nimic. Nici bine, dar nici rau. Nici bucurii, nici vreun sentiment amar. E totul plat, precum un camp pictat in alb in luna lui gerar. E plat si mut, cu gust salciu de apa statuta. Sarbatorile nu ma mai atrag demult, Craciunul pare desuet, iar casa parinteasca obositoare. Atatea rubedenii, atata preocupare pentru mese-ntinse si mancare obosesc vegetarianul din mine. Nu ma intereseaza astfel de manifestari, nici grija precipitata pentru bunastarea stomacului. Ma preocupa doar linistea din sufletul meu. Acolo ma regasesc pe sine, departe de nebunia unor sarbatori fortate.

Sufletul meu are nevoie de liniste, oameni frumosi aproape, caldura si mult vin rosu sa invioreze piesajul. La mine, sarbatorile nu se inghesuie toate in cateva zile pe an, ci se arata in fiecare dimineata cand iti caut buzele in somn, cand ne plimbam pe jos prin zapada uda, cand un prieten drag ma suna sa vada ce fac, cand merg pe strada si oamenii-mi zambesc. O zi frumoasa inseamna sa deschizi ochii cu drag, sa porti rochia pe care-o iubesti, sa ai mereu parfum in par si-o inima saltareata in piept.

O zi de sarbatoare e cand ajung acasa c-un brat de lalele albe, las rochia sa curga de pe trup si la lumina lumanarii pot sa citesc cateva poezii in tihna. Atunci e sarbatoare, atunci in casa miroase a bine si-a fericire. De asta nimic din ce se intampla acum nu ma face sa vibrez. Sufletul meu priveste implacabil spectacolul festiv din jur, il oboseste teribil marea asta de oameni in goana unei bucurii iluzorii, in care sufletul e doar un sclav istovit.

3758 Comments