N-am inteles

Nimic. Oricat mi-as fi dorit de mult. Am ramas in fata portii minute-n sir, nici frigul nu-l mai simteam. Priveam in gol urme de bocanci prin zapada inghetata. Simteam adanc in irisi fasciculele de lumina portocalie de la stalpul din coltul strazii. Te-am vazut cand te-ai intors, ai oprit pentru o secunda masina. Si atat. Atat a fost. Niciunul n-a avut curajul sa mai spuna ceva. Mi-am simtit sufletul mic, mic de tot. Se-mpietrise in aerul ala mut de decembrie. Nu mai aveam nicio intrebare si nici nevoie de raspunsuri. Brusc, se-oprise totul in loc. Alunecam din nou in acel vid cunoscut. Doua lumi paralele in care stam blocati.  La geometrie am invatat ca doua drepte intr-un plan care nu se pot intersecta se numesc drepte paralele. La fel si noi, ne continuam traiectoria pamanteasca separat, fiecare cu-a lui traire, cu-a lui dimineata. Am urcat in casa, mi-am aprins o tigara, mi-am dat jos rochia, ciorapii, botinele. Mi-am pus Floyd si-am zacut asa nici nu mai stiu cat. Astept ziua in care sa-mi fotografiezi sufletul. Poate asa o sa-ntelegi pe deplin ce-i autentic si ce nu.

4374 Comments