Monologul peretelui

Cate cuvinte stau inghesuite-n mine. Cate ganduri.  Stau la 4 dimineata in halatul meu alb de baie si ma straduiesc sa scriu. Sa scriu frumos si ordonat. Asa cum doamna invatatoare n-a reusit niciodata sa ma invete. Mansarda miroase a vanilie si-a mosc, e-o liniste ciudata. Peretii incep sa prinda forme. Toate de barbati. Si nu-s obsesii, sunt doar ganduri. Toate ale mele. Fiecare perete cu povestea lui. Cu maini asudate, cu care de multe ori am lovit in el. Am lovit cu sadism, insa, de cele mai multe ori, din placere. De-aia imi plac mie zidurile. Le poti face orice, ele raman acolo, implacabile si mute. Daca ar vorbi, ar avea prea multe de spus. Pana si eu m-as rusina de monologul lor. Ar fi rapid si la obiect, nu s-ar pierde in detalii: “Stiu tot ce ai facut cu el, si cu el, si cu celalalt. Stiu ca-ti place sa faci sex cu Pink Floyd pe fundal si ca refuzi sa faci dus dupa. Stiu cand ai orgasm si cand te prefaci. Si mai stiu ca masa din living n-o folosesti doar pentru duminici in familie. De aia razi pe-ascuns cand iti chemi rudele la pranz”.

4765 Comments