No products in the cart.

Furtuna

Astazi nu s-a mai dus la birou. Nu mai era in stare, puterile ii erau secatuite. In suflet purta un ceas. Tic-tac, tic-tac. O anunta ca a venit momentul sa-si ia viata in piept. Si timpul era al dracului de limitat.

Simtea cum se sufoca si primul ajutor fu banca umeda din parc. Statea acolo, in ciorapii ei fini de corporatista la costum. Se uita la neclintirea lacului si nu intelegea cum totul in jur poate fi atat de calm si linistit, in timp ce-n sufletul ei se declansau furtuni dupa furtuni. Respiratia sacadata era singurul lucru pe care il auzea. Un tip plimbandu-si cainele o privirea incurcat.

Nicicand nu-i fusese mai frica de viitor ca azi. Ar fi plans, ar fi plans mult si cu sughituri, dar nici macar de asta nu era in stare. Simtea ceva in piept care o strangea. Ar fi preferat sa fie raceala, sa ia un paracetamol si sa-i  treaca. Dar habar n-avea ce pastile sa ceara la farmacie pentru asta.

Prin minte ii treceau ultimii 5 ani, in care daduse tot pentru o cauza. Ani in care s-a identificat cu oameni, echipe si proiecte de viitor. Acum era timpul sa le inceapa pe-ale ei.  Si ii era teama. Ii tremurau picioarele sub soarele tacut de noiembrie. Simtea in fiecare celula haosul de dinaintea schimbarii. Ratiunea ii spunea ca asa trebuie sa fie, dar sufletul inca-i tremura ca varga.

 Zambi insa putin cand se gandi la el. Haosul din jur parea o liniste frumoasa atunci cand ii vedea ochii blanzi. Era singurul lucru care putea s-o linisteasca. Cu el in gand, se ridica curajoasa de pe banca, isi netezi fusta si incepu sa mearga spre lac, apasand cu tocurile pietrisul lunecos. Se opri aproape de mal. Lua in mana cateva pietre incalzite de soare si le arunca in apa. Simti ca, odata cu ele, se duce si-o parte din angoasa. Maine va veni sa mai arunce cateva si cred ca poimaine la fel. Ii dau cel mult 5 zile sa revina la cea care era inainte: vointa de fier in corp de copila.

4327 Comments