Nu-mi amintesc exact momentul când am scris prima poezie, unde sau cum am ajuns să-mi exprim viața în versuri.

Știu doar că primul poem a fost strigătul unei inimi incapabile să comunice în alte feluri. Când glasul mi-a devenit tăcere, cuvintele mi-au invadat hârtia. Și din ele am creat un univers în care sufletul meu a început să-și găsească, încet, încet rostul.

Cine ești, de unde vii? Mă întreb adesea, în încercarea de a-mi explora adâncurile, de a-mi înțelege călătoria prin viață. Ce port în suflet, bun sau rău, s-a transformat de-a lungul timpului în poezie. Mi-a fost cel mai la îndemână instrument de confesiune.

Poate de aceea, cel mai ușor e să pun versurile să vorbească pentru mine. N-am trecut, prezent, viitor sau realizări pe care să le înșir aici. Am doar un suflet încurcat, uneori de dor, alteori de exces de extaz, sunt un om oarecare cu ochii mereu în direcția soarelui.

Mulțumesc că mă citești. Să-ți fie zilele poezie și sufletul senin.

Iar dacă vrei să-mi scrii un gând, o întrebare, o curiozitate sau orice te inspiră, mă găsești la poezie@papionalbastru.ro

Cu prietenie,

Anca