No products in the cart.

Ain’t no cure for love

Iti sclipeau ochii negri ca doua luminite din Calea Lactee. Pareau mai negri decat noaptea aceea umeda de decembrie. Imaginea lor e singurul lucru pe care mi-l amintesc acum. Te-as fi sarutat, mult si apasat, caci mi-era un dor de tine si de tot, dar m-am abtinut. Habar nu aveai de tot ce-mi fierbea in celule. Te uitai la mine si eu ti-as fi spus atatea, chiar si fara cuvinte. Daca erai mai atent, ai fi inteles totul. Sangele din vene mi se oprise undeva aproape de inima si refuza sa plece mai departe. Statea acolo, asteptand inima sa-mi bata, sa spuna ceva, sa dea vreo comanda. Dar ea statea muta si implacabila, astepta pasiva un semn de la tine. Ai intarziat prea mult, pierdut in discutii relative, ai lasat-o sa astepte ceva ce niciodata nu s-a mai intamplat. Asa ca s-a inchis ca un arici si mi-a poruncit sa n-o mai supun niciodata la asa cazna. Caci nu merita. Nici ea, nici eu. Stiu ca-ntr-o zi te voi iubi, te voi iubi mult si cu patima. Fara oprelisti si limitari. Dar, pana atunci, am decis, de dragul inimii ce-o port in piept, sa uit ca existi si ca ai ochii negri. Mai negri ca ai mei. Mai reci ca noaptea aia de decembrie tarziu.

507 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *